Majoritatea doresc legalizarea avorturilor la domiciliu

Jennifer Savin, 19 februarie 2021

Un nou studiu revoluționar a peste 50.000 de avorturi medicamentoase a demonstrat că opțiunea la domiciliu (introdusă temporar pe timpul pandemiei pentru cei cu sarcina de până la 10 săptămâni) nu numai este sigură și eficientă, ci a permis mai multor femei să obțină cu ușurință asistența medicală necesară. Rezultatele studiului au apărut la un moment cât se poate de oportun — la moment, guvernul examinează dacă să facă sau nu avorturile la domiciliu o opțiune permanentă în Anglia.

Studiul a analizat avorturile efectuate în Anglia, Scoția și Țara Galilor, atât înainte, cât și după pandemie. Autorii studiului — cercetătorii din Serviciul consultativ britanic în domeniul sarcinii (BPAS), organizația MSI Reproductive Choices din Marea Britanie și Universitatea din Texas la Austin, afirmă că scopul lor a fost de a compara datele pentru a vedea diferența între serviciul de telemedicină și serviciile disponibile anterior.

Cercetări suplimentare (cu un eșantion mai mic, de 1.243 de persoane), realizate de către MSI Reproductive Choices UK și BPAS și publicate săptămâna aceasta în Jurnalul BMJ’s Sexual and Reproductive Health, arată, de asemenea, că 83% de respondenți ar prefera metoda „telemedicinei”.

Această metodă prevede că pacientele obțin o consultație la distanță, iar medicamentele necesare pentru întreruperea sarcinii li se expediază prin poștă. Telemedicina elimină orice obstacole legate de deplasare sau riscul de a nu ajunge acasă la timp înainte de apariția efectelor medicamentului. Adițional, 66% din acest grup au spus că, chiar daca n-ar exista coronavirusul, ei totuna ar lua aceeași decizie de a face avort la domiciliu. Toți cei implicați au raportat că a găsi un spațiu privat pentru desfășurarea consultărilor telefonice nu ar fi o problemă pentru ei.

Un alt beneficiu descoperit al pilulelor de avort „prin poștă” este că timpul de așteptare scade de la 10,7 la 6,5 zile — fără îndoială, diminuând o parte din anxietatea pe care o pot simți unele paciente în această situație potențial dificilă. Nu s-au raportat cazuri de infecție serioasă și, în ciuda afirmațiilor înșelătoare, nicio persoană nu a decedat din cauza unui avort medicamentos timpuriu la domiciliu.

După spusele profesorului Lesley Regan, președinte al grupului de lucru în domeniul avortului din cadrul Colegiului regal al obstetricienilor și ginecologilor, studiul demonstrează că „nu există niciun motiv medical pentru a nu face serviciul actual de telemedicină permanent”.

Regan a continuat: „Un argument pe care îl aud de nenumărate ori este că modificarea legilor privind avortul va înlesni obținerea unui avort și, ca rezultat, mai multe femei vor opta pentru această soluție. Într-adevăr, unii cred că dacă avortul va rămâne o procedură greu accesibilă, mai neplăcută și mai periculoasă, aceasta va convinge femeile să își păstreze sarcina nedorită”.

Ea a mai adăugat: „[Cu toate acestea], trebuie doar să te uiți în jur pentru a vedea că nu este așa. Zilnic, zeci de femei însărcinate disperate se pun în pericol extrem, obținând un avort ilegal și nesigur. Reducerea accesului la avort nu scade ratele acestuia, dar îl face mai riscant”.

Avorturile la domiciliu înseamnă, de asemenea, că pacientele care solicită tratament nu se vor mai supune intervențiilor neplăcute și supărătoare din partea protestatarilor pro-viață care, după cum se știe, se adună în afara clinicilor. Campaniile Back Off (care se desfășoară în prezent în Anglia) și Back Off Scotland în prezent depun petiții privind organizarea zonelor tampon în jurul instituțiilor medicale. Ultimele cercetări realizate de Back Off Scotland în colaborare cu Societatea umanistă din Scoția arată că 82% de scoțieni vor să sprijine această mișcare.

Până în prezent, campania Back Off a folosit cu succes pârghiile de contracarare a comportamentelor antisociale (ordinele de protecție a spațiilor publice) la nivel de consiliu din Anglia pentru a crea trei zone tampon — în Ealing, Richmond upon Thames și Manchester.

Conform legilor actuale, în Anglia, Scoția și Țara Galilor este posibilă avortarea până la 23 de săptămâni și 6 zile de sarcină (în conformitate cu Legea privind avortul din 1967). În Irlanda de Nord, începând din martie 2020, legea le permite femeilor să solicite avortul în primele 12 săptămâni de sarcină (și mai târziu, în anumite circumstanțe, cum ar fi sarcina în urma unui viol sau prezența unor anomalii fetale).

La moment, legislația prevede că furnizarea pilulelor pentru avort la domiciliu prin poștă va fi o opțiune în Anglia, Țara Galilor și Scoția până la sfârșitul pandemiei.

Sursa: Cosmopolitan