Candidatura pentru postul de moașe a două asistente medicale din Suedia a fost refuzată din cauza convingerilor religioase ale acestora de a efectua avorturi. Avortul este legal în Suedia și poate fi realizat de către moașe.
Ellinor Grimmark și Linda Steen au terminat studiile în calitate de asistente medicale, iar apoi s-au recalificat ca moașe, însă nu au putut primi o slujbă în acest domeniu din cauză că se opun avortului din cauza credinței lor. Ele au susținut că, libertatea de conștiință le-a fost încălcată și că au suferit discriminări, de aceea au apelat la mai multe instanțe de judecată.
Așa, acest caz a ajuns în vizorul mai multor instanțe din Suedia, însă nu a reușit să fie îndreptățit. În cele din urmă, femeile s-au adresat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), însă instanța europeană a refuzat preluarea cazului. Această decizie a fost luată după ce un grup de lucru a constat că autoritățile suedeze au acționat în mod legal. Judecătorii CEDO au spus că ingerința „a avut o bază suficientă în dreptul suedez și … a urmărit scopul legitim de a proteja sănătatea femeilor care doresc un avort”. Asistentele nu pot face apel repetat la CEDO.
Asistentele au primit asistență juridică din partea ADF International, parte a unui grup creștin din SUA, denumit Alianța de Apărare a Libertății. Acesta promovează campanii pentru „libertatea religioasă, sfințenia vieții, căsătoria și familia” la nivel mondial. Robert Clarke, director adjunct al ADF International, a declarat decizia instanței de judecată „foarte dezamăgitoare”. „Profesioniștii din domeniul medical ar trebui să poată lucra fără să fie obligați să aleagă între convingerile și cariera lor”, a spus el.
Însă Hans Linde, un lider de campanie în domeniul educației sexuale din Suedia, a spus că „nu este un drept uman pentru personalul de îngrijire medicală să refuze să ofere sprijin în avort”. El a mai adăugat că decizia CEDO va „ajuta la protejarea sănătății femeilor, la păstrarea drepturilor pentru servicii de avort în siguranță și la tratarea cu respect a femeilor atunci când aceasta își dorește un avort”.
Suedia furnizează servicii de avort la nivel național și, prin urmare, are obligația de a-și organiza sistemul de sănătate într-un mod în care să se asigure că exercitarea efectivă a libertății de conștiință a profesioniștilor din domeniul sănătății în contextul profesional nu împiedică furnizarea acestor servicii.